Category Archives: Travel

In 2014 am pierdut avionul

16 iunie 2014, o zi ca oricare alta, aparent, pentru ca in realitate e o zi in care am “pierdut” un avion. Timp de 3 ani a fost ziua in care ma indreptam spre aeroport, plina de speranta si bucurie. Azi e doar o zi normala, cu acelasi autobus, cu acelasi traseu, cu acelasi birou, cu aceiasi camera, cu acelasi persoane, cu acelasi radio american in casti.

E o zi trista. E luni, e ziua americanului, e ziua de mers in Fagers, e ziua de stat in aeroport, de cunoscut  persoane noi, cea mai lunga zi din an (31 de ore), ziua in care sa calatoresc 24 de ore, ziua in care sa simt din nou mirosul de ocean, ziua unui nou inceput, ziua in care ma uit in urma si ma intreb daca oare ma voi mai intoarce inapoi.

Air France

Dar, nu. E doar luni, ziua in care am pierdut un avion.

Cei care traiti ziua asta,  si sunteti pe avion, prin aeroport, in microbus spre Ocean City, sau deja acolo, nu uitati ziua asta, e ziua marilor schimbari, e ziua care va schimba viata.

Acu 4 ani (era si atunci campionatul mondial la tv), ziua asta a fost ziua initierii mele. A fost ziua in care am devenit EU. M-am urcat singura intr-un avion, era sa pierd escala, am stat 7 ore in aeroport asteptand sa vina cineva dupa mine, dar am vazut New York-ul pentru prima data. Si pot sa zic ca poate a fost cel mai fericit moment din viata mea. De atunci cand vreau sa ma gandesc la ceva frumos ma gandesc la acea imagine, si imi dau seama ca totul e posibil.

New_York_City_at_night_HDR

 

Tot atunci am facut cunostinta cu Ocean City: “Lavi, in fata e oceanul, in spate e Bay-ul, in dreapta e downtown, in stanga e nordul, si aici… e casa in care vei sta o vara intreaga”.

Multumesc Ocean City pentru ca mi-ai schimbat viata!

SANYO DIGITAL CAMERAPS: mai sunt alte zile de 16 iunie care urmeaza sa vina. 😀

 

Pentru cei care pleaca pentru prima data in SUA

Vara asta am decis sa nu plec in SUA, deoarece am licenta si bla bla. Sunt trista din cauza asta, in fiecare zi ma gandesc ce frumos ar fi sa plec din nou, sa-mi revad prietenii care au ramas acolo, sa revad oceanul, plaja, casa, boardwalk…dar asta e, mai astept un an, nu e chiar asa de mult pana la urma. Uneori imi pare rau ca nu am scris nimic din aventurile mele din vara care a trecut (dupa cum spuneam eram mult prea ocupata ca sa le traiesc), poate candva o sa le scriu pentru ca merita scrise:). Intre timp, m-am gandit sa scriu cateva sfaturi din proprie experienta pentru cei care pleaca pentru prima data cu Work&Travel, mai ales ca stiu ce speriata eram si eu cand am pornit la drumul atat de lung peste Ocean.

1. Daca pleci singur si n-ai mai fost pana atunci niciodata cu avionul, fa si tu ce face toata lumea, orienteaza-te dupa sageti si chiar intreaba la informatii. Incearca sa vezi daca in jurul tau nu sunt tineri care vorbesc romana(sigur vei gasi pe cineva), si tine-te de ei. E foarte important sa fii inca cu cineva, chiar si necunoscut, pentru ca in situatii din astea sigur va ajutati unul pe altul. La primul meu zbor, era sa pierd prima escala din viata mea, si am avut noroc ca m-am intalnit cu o romanca in aceiasi situatie ca si mine si am gasit poarta spre avionul care ne trecea oceanul. Trebuie sa recunosc ca am fost putin panicata…dar in anul urmator am stiut cum sa procedez. La fel sa procedezi si cand ajungi la destinatie…plimba-te pe acolo pana auzi vorbindu-se romana, pentru ca daca stai in grup, le va fi mai usor celor care vin sa va ia, sa va gaseasca.

2. Odata ajuns la destinatie incepe cu adevarat aventura. Prima data cand am pasit in Ocean City, era ora 3 AM, iar cel care m-a adus de la aerport mi-a zis: “Lavinia, in fata e oceanul, in spate e Bay-ul, in dreapta e capatul, in stanga e orasul, iar aici e casa in care vei sta”. Va dati seama ca am inteles tot. Si de aceasta data am incercat sa nu intru in panica. Astfel ca m-am culcat, iar in ziua urmatoare am iesit sa explorez orasul. INTREABA pe toata lumea, intereseaza-te de la cei care au mai fost, imprietenes-te cu cat mai multa lume. E foarte important sa cunosti multa lume pentru ca nu stii cand vei avea nevoie de ajutor. Fie ca e vorba de petreceri, de joburi, de excursii, de sfaturi de orice.

3. Nu te stresa daca nu vei lucra in primele zile, de obicei studentii sunt lasati sa se adapteze cu noul stil de viata, si abia apoi va fi chemat la munca. La inceput cu mai putine ore, dar acestea vor creste odata cu timpul, pana cand nu o sa mai poti de atata munca. Totodata nu trebuie sa te stresezi daca nu gasesti al doilea job in primele zile sau saptamani. Romanii isi gasesc mai greu, la inceput deoarece rusii au venit mai devreme si au luat toate joburile, dar din august rusii, americanii pleaca inapoi, astfel ca raman romanii si bulgarii cu toate joburile. 😀

4. Mergi cat poti de mult la plaja, la petreceri, la cumparaturi, fa-ti multi prieteni, mergi in cat mai multe excursii. Nu merge doar sa muncesti, doar sa faci bani. Banii se duc, amintirile si pozele raman. Amintirile din cele 2 veri petrecute in Ocean City, sunt cele mai placute amintiri si nu le voi uita niciodata. Niciodata nu m-am distrat cum m-am distrat acolo, niciodata nu m-am simtit mai libera, mai relaxata, mai fericita.

5. Daca ai posibilitatea calatoreste cat mai mult, nu te plafona in orasul in care lucrezi. America are atat de multe locuri de aratat. Si neaparat sa mergi in New York…atunci vei simti intr-adevar ca ai ajuns in America. 🙂

6. Incearca sa te intelegi cat mai bine cu angajatorul, ca doar asa vei primi mai multe ore si vei fi tratat frumos. Nu incearca sa faci pe smecherul ca sigur nu vei ajunge prea departe.

Totul depinde de tine pentru a-ti face aventura ta Work&Travel in una de neuitat, pe care sa le-o povesteti cu mandrie prietenilor…poate si copiilor si nepotilor, de ce nu?:P

 

Articol scris in februarie 2012.

Mi-am luat vizaaaa

Vinerea e o zi importanta pentru studentii care vor sa plece in SUA cu Work and Travel, este ziua cand au loc interviurile la Ambasada pentru obtinerea vizei. Acea zi de vineri, a fost pentru mine in data de 26 aprilie, si da mi-am luat viza, iar in 17 iunie imi voi lua zborul spre Washington, iar de acolo spre Ocean City.

Si totusi cum a fost la ambasada? Am pornit joi seara spre Bucuresti cu un autocar. Pe drum m-am intalnit cu alti 8 studenti care aveau acelasi scop ca si mine. 🙂 Drumul a fost destul de lung, dar stiam ca la finalul lui vom fi mai aproape de visul nostru ca niciodata.
Ajunsi in Gara de Nord, se punea problema cu ce ajugem in zona Baneasa. Cei de la agentie ne-au recomandat autobusul, dar noi eram in criza de timp, asa am ca am preferat taxi-ul. Costa doar 15 lei, dar pentru creduli, cum e si cazul meu poate sa ajunga si la 30 de lei. 😛 (m-am bagat la negocieri cu “rechinii” de pe acolo :))). In fine, am ajuns la Ambasada in cele din urma, iar acolo ne astepta o coada de studenti, si niste ofiteri care ne dadeau instructiuni: fara bagaj, telefonul inchis. Dupa ce am stat la coada, si am bifat ca am ajuns, am intrat in ambasada pentru control. Am avut o posetuta pe care mi-a controlat-o la sange, sa nu cumva sa am ceva compromitator. Pe urma am intrat intr-o alta cladire, unde era o sala de asteptare ca si in aeroport. Acolo mi s-au dat actele care au fost trimise de agentie cu o saptamana mai devreme, iar dupa ce au fost verificate, am primit un numar. Trebuia sa fim atenti la numar, pentru ca daca ratam, ne trimiteau inapoi la coada (si nu era una scurta, vreo 400). Prima data mi s-au luat amprentele, pe urma am stat sa citesc brosura cu drepturile mele si mi-am asteptat cuminte randul. Puteam sa aud cum dadeau ceilalti interviul. Intrebarile nu erau grele, gen ce studiezi, unde mergi in America, cine iti plateste excursia, ce o sa lucrezi.
Am ajuns si eu in cele din urma la interviu, pe care l-am trecut cu brio si mi-a dat actele inapoi, in afara de pasaport pe care il voi primi marti, impreuna cu viza. Apoi am iesit mult mai usor decat am intrat (la fel e si cu intrarea in SUA, intri greu, dar cand iesi nimeni nu te mai intreaba nimic).

Si gata, sunt cu viza luata, acuma e decis…plec. Mi-am luat si biletul de avion, acum au ramas doar detalii minore de planificat. Nu e chiar asa complicata plecarea asta pana la urma, totul tine de dorinta de a pleca, si putina nebunie. 🙂

 

Articol scris in aprilie 2013.

Cum e sa zbori peste ocean?

Sunt in aeroport in Budapesta. Astept. Aeroportul inseamna o asteptare continua, dar stii ca merita asteptarea. Fiecare din jurul meu are o destinatie finala, ceva care il asteapta la finalul acestei lungi asteptari. Tot timpul pe aeroport intalnesti oameni, care ca si tine calatoresc, si pentru ca timpul sa treaca mai repede incepi sa le descoperi povestea. Cei pe care i-am cunoscut eu, sunt proaspt casatoriti si merg in luna de miere, sunt atat de fericiti, incat imi transmit si mie din fericirea lor, si ma fac sa visez, ca intr-o zi cand si eu voi avea o cariera in spate, si ma voi casatori, voi merge in Republica Dominicana sa ma relaxez.
Air France
Am intalnit si studenti care merg cu Work&Travel (imposibil sa nu intalnesti), ei in schimb par asa de pierduti, stiu ca se duc intr-o lume necunoscuta, si nu stiu ce ii asteapta acolo, e de bine in orice caz.
Eu stau si citesc, ma cufund in alte lume, departe de stat la coada pentru check—in, pentru control, sau cautand porti intr-un labirint, numit aeroport.
Sala de asteptare
Asteptarea s-a dovedit mai lunga decat trebuia, avionul avand intarziere de mai bine de o ora, iar pasagerii erau iritati pentru ca vor pierde legaturile. Din calmul asteptarii de la Budapesta, am trecut in agitatia de la Paris, unde toata lumea alerga ca sa-si prinda legatura. Asa de mare mi se pare Charle de Gaulle, cred ca am ers 2 km pe jos pana mi-am gasit poarta. Spre deosebire de alte aeroporturi la fel de mari nu au trenulete ca sa te duca de la un terminal la altul.
Zborul a fost super tare, am avut loc la geam si am privit norii si Europa de sus, nu credeam vreodata ca Turnul Eifel se vede asa frumos de la inaltime, si mai ales ca noi suntem atat de mici intr-o lume atat de mare.
Acuma stau si savurez o Cola cu 4 euro, pentru ca pe avion s-au zgarcit, ne-au dat doar o cola mica si 3 biscuti J), si astept avionul care ma va duce pe pamant american, in Washington DC. Long way till there. J Aeroportul din Paris e destul de organizat, in salile de asteptare nu ai cum sa te plictisesti: ai calculatoare, locuri de relaxare cu lumini, un fel de paturi, multe cafenele cu specific frantuzesc si bineinteles dutty free-uri, iar pe jos este un covor rosu indiferent de terminaul sau poarta la care esti.
Pe avionul spre Washington am primit mancare frantuzeasca din belsug, am baut chiar si un pahar de sampanie ca sa sarbatoresc, impreuna cu batraneii francezi de langa mine, aceasta calatorie. Francezii si americanii cred ca sunt cele mai patrioate natiuni, fiecare o tine pe a lui, pe avion vorbind mai mult franceza chiar daca zborul era spre SUA si in avion erau o gramada de americani. Activitatile care se pot face in avion sunt numeroase, pe langa mancat si baut, fiecare pasager are un ecran pe care se poate uita la filme, juca sau asculta muzica, poate dormi, se dau perne si paturi, sau conversa cu vecinii. 😀
Avioanele astea care zboara transatlantic sunt uriase, zburand cu aproape 800 km/ora, la o inaltime mai mare de 10000 de metri, temperatura aerului fiind de -40 de grade. Pentru mai multa siguranta zboara cat mai aproape de tarm, adica pe langa Groelanda si Canada, de aici si frigul. In avion in schimb nu e chiar asa frig, dar ai nevoie de patura respectiva.
In Washinghton e total diferit aeroportul. Nu are caldura francezilor. Iar toate controalele prin care trebuie sa treci, te pot speria, mai ales daca vii pentru prima data.

Important e ca dupa 30 de ore dupa ce am pornit din Cluj, am ajuns cu bine in Ocean City, si chiar daca vremea nu e prea frumoasa, macar e aer de vacanta

Articol scris in iunie 2013.

Excursia vietii mele

Vreau sa va vorbesc despre ultimele 2 saptamani din vara mea. 2 saptamani pe care nu le voi uita prea curand.
Totul a pornit din OCEAN CITY.
De unde am luat autocarul pana in DC, de acolo avionul pana la Las Vegas cu escala in Denver. Pe urma vizita la Grand Canyon, 2 zile in Las Vegas, apoi 1 zi in Santa Monica Beach, 1 zi in Hollywood, 2 zile in San Francisco, de acolo din nou avionul pana in DC, din din DC am luat Greyhound pana in New York unde am stat 3 zile…iar de acolo, drumul cel lung pana acasa.
Sa le luam pe rand:
LAS VEGAS
Well, Las Vegas e Las Vegas. Luminite, multe luminite, casinouri peste tot, cluburi, oameni care vor doar sa se distreze.
De fapt, Las Vegasul e doar o strada lunga plina cu hoteluri care imita tot felul: Venetia, Turnul Eiffel, Piramide, Statuia Libertatii si multe altele. E plin de kitch ar zice unii…dar e frumos. Te face sa te simti liber, sa te distrezi, sa faci nebunii. Am fost in club in Las Vegas dupa ce ne-a acostat un PR si ne-a lasat sa intram pe gratis in club, eram un fel de VIP. Am jucat la aparate…e tare ca daca joci primesti bautura pe gratis, m-am plimbat noaptea pe strazi ca sa vad luminitele pana m-au durut picioarele. Un lucru ciudat e ca Las Vegas noaptea, arata total diferit fata de ziua, parca sunt doua orase diferite.
 GRAND CANYON
Ei bine, pentru mine aici a fost cel mai emotionant. Mi-am dorit de multi ani sa ajung acolo, practic am facut excursia asta pentru Grand Canyon. Am avut unele emotii cand am auzit ca e greva si ca toate Parcurile Nationale sunt inchise, dar am avut noroc ca era un parc privat al indienilor. Deci, sa vezi asa o minunatie a naturii, e de nedescris. Te simti ca si cum ai fi ajuns pe o alta planeta, intr-o alta lume. E o imensitate de roci rosiatice spre mov, care sa inspre o perfectiune a naturii. Fiind acolo stai si ajungi sa te intrebi despre viata, despre faptul ca chiar ai ajuns acolo, ca nu e un vis, ca chiar ai in fata ochilor una din cele 7 minuni ale Lumii. Am fost si la Niagara, dar pentru mine, Grand Canyon este cea mai impresionanta imagine pe care am vazut-o in viata mea…aici am fost libera de tot…aici am simtit ca traiesc cu adevarat.
LOS ANGELES
Aici am fost la cea mai faina plaja la care am fost vreodata, Santa Monica Beach…cu palmieri, Oceanul Pacific, si caldura in octombrie.
Apoi a urmat Walk of Fame, unde m-am plimbat pe stele. Sincer, nu-mi imaginam vreodata ca o sa ajung aici, la Hollywood.  Imi plac atat de mult filmele si am fost exact acolo unde se fac…ce poti sa-ti doresti mai mult? Desi atmosfera nu a fost tocmai pe placul meu, totul a fost parca prea salbatic, prea multa libertate, prea multa iarba si negrii. Dar au fost si multe stele si cinematografe. 🙂
In urmatoarea zi am vizitat casele vedetelor cu un tur, si apoi am mers la Universal Studios. Si a urmat o zi in care am avut toata ziua zambetul de fericire. Eram ca un copil. Am vazut cum se filmeaza filmele, am vazut unde s-a filmat Jurassic Park, Neveste Disperate cum se formeaza ploaia, explozia, cum totul e un oras in miniatura sau cum de multe ori e doar un ecran albastru in spate, nu un oras mare. M-am dat in ride-uri 3D, sau 4D, cu roboti, mumii sau dinozauri. Nu zic, a fost scump, 85 de dolari, am stat mult la coada, poate si o ora pentru un ride. Dar a meritat pentru cele cateva minute de adrenalina maxima.
SAN FRANCISCO

Daca e un oras in America unde e ok sa traiesti, asta e San Francisco. Se spune ca e unul din cele mai frumoase orase din SUA. Are podul Golden Gate, ocean, dealuri, cladiri inalte si Palo Alto in apropiere. Aici am facut un tur cu autobus din ala etajat pentru turisti, dupa multe negocieri am ajuns la un pret chiar ok. Am vazut tot orasul, ne-am plimbat prin parc, si pe Pier 39 si am mancat la chinezi in Chinatown, a fost super bun si ieftin. 😀

NEW YORK
New York…city that never sleeps. Am mai fost aici inca de 2 ori. Dar m-as intoarce cu placere ori de cate ori as putea. Acuma a fost mai special ca a fost si Persida cu mine: “Tu, Lavi, iti dai seama ca suntem in New York?”. Da, mi-am dat seama. Ne-am plimbat pe Broadway, pe 5th Avenue, ne-am facut poze in Times Square, cumparaturi in Victoria’s Secret, am urcat in Top of the Rock, ne-am plimbat cu metroul, m-a lasat sa-i fiu ghid., ne-am pierdut, ne-am regasit :))  Iar dimineata ne-am luat o cafea TO GO in Central Park, povestind despre vara pe care am avut-o, admirand Uper East Side.
 In concluzie, prin calatorie intr-adevar te descoperi pe tine, descoperi noi locuri, noi oameni, traiesti ceva diferit. Am ajuns acasa mai obosita ca niciodata dupa atatea drumuri, dar fericita si implinita. Am ajuns acolo unde am vrut, am facut ce am vrut, am trait la maxim. Cu ce am ramas? Cu multe poze, amintiri, si cultura generala. Parca acuma ma simt mai desteapta ca inainte.
Mi-am trait experienta si visul.  And now, what’s next? 🙂

Nothing beats New York on New Year’s Eve

Daca nu ati vazut filmul asta pana acum  e timpul sa o faceti. Se numeste New Year’s Eve…

Despre ce e vorba? Despre New York in ajunul Anului Nou.
In fiecare an, in data de 31 decembrie, milioane de oameni se strang in Times Square, pentru a trece intr-un mod diferit in anul ce urmeaza. Acolo pe langa oamenii adunati din toate colturile lumii, si concerte ale artistilor in voga, este si o bila care coboara si tot coboara. In timp ce coboara, se arunca de sus biletele pe care sunt trecute cele mai ascunse dorinte ale celor care in timpul anului le-au scris pe un perete al dorintelor.

Ce faci, insa daca nu poti ajunge in Times Square, dar tot vrei sa-ti pui o dorinta, care sa fluture deasupra New York-ului, si care bineinteles ca se indeplineste? Ei, bine poti sa-ti scrii dorinta pe site-ul lor, iar ei promit solemn ca dorinta ta va fi trecuta pe un biletel.

http://www.timessquarenyc.org/events/new-years-eve/wishing-wall/index.aspx#.UsAOBNJdUWc

De cativa ani, asta e traditia mea. Imi scriu o dorinta pe net, iar in 1 ianuarie ora 7 dimineata (12 ora SUA) privesc pe net live, cum dorinta mea zboara deasupra multimii, si imi doresc sa devina realitate. And, guess what? In 2013 mi s-au indeplinit toate cele 3 dorinte pe care mi le-am pus. Tu ce dorinte ai pentru 2014?

PS: unul din visele mele ascunse, e sa fiu macar o data in viata, acolo de Revelion. 🙂

 

Articol scris in ianuarie 2014.

Noi, Chisinau si Americanii

Dupa intoarcerea din SUA, cea mai faina parte sunt reuniunile care se fac din cand in cand. Asa ca 5 dintre noi, de pe faimoasa casa de pe 126, ne-am gandit sa facem o mica excursie in Republica Moldova, ca raspuns la invitatia lui Ionut, un alt coleg de casa, moldovean de fel.

Asa ca a urmat un lung drum spre Iasi si apoi spre Chisinau. E ciudat cum povestile din SUA se amestecau cu Moldova, cum dorul te curpindea, cum Carousel si 126 erau acolo prezente, cum Ocean City era mai aproape de noi decat credeam.

Da, stiu ca poate ne considerati putini nebuni ca am ales sa mergem tocmai in Chisinau dupa ce am fost in Las Vegas si ei in Bahamas. Dar, asa suntem noi, deschisi la minte si dornici de aventura.

Trupa era formata din mine, George, Iulian, Amelia si Gabi.

DSCN1792

Chiar daca Ocean City era principalul subiect de discutie, eram deschisi si la alte provocari, si am avut parte. Excursia din Chisinau m-a detasat total de acasa, mi-a redat sentimentul de libertate pe care il aveam in SUA, iar aventura avea sa fie una memorabila.
Ne-am cazat la Funky Mamaliga, da stiu un nume tare ciudat, dar era un hostel tineresc si simpatic.
Ce poti sa faci in orasul asta? Ei bine, nu mare lucru. Ne-am plimbat prin centru, am mancat la restaurante, am fost a muzeu. Totul a fost ieftin, gri si trist. Oamenii sunt prea incruntati, prea tristi, prea saraci. Dar, nu orasul ne-a facut experienta faina, ci oamenii pe care i-am intalnit. N-am mai stat pana acum la hostel, dar imi place conceptul.
In cele 3 zile cat am stat la hostelul asta am cunoscut cei mai ciudati oameni, dar totodata oameni destul de nebuni sa-si urmeze visele…ceea ce mi-a dat de gandit. La cat esti dispus esti renunti ca sa-ti urmezi visele.
Sa va povestesc despre oameni: Un “Italiano vero”, Rubens care era blocat in hostelul asta vreo 2 saptamani, pentru ca a venit sa-si viziteze iubita moldoveanca, care din pacate a plecat in Moscova din cauza unei probleme de familie. Of, moldovencele astea. :))
Surpriza surprizelor, au fost 4 americani…da, ai citit bine 4 americani. Vorba lui George, “nici aici nu scapam de ei”. Eram atat de incantanti ca la reuniunea noastra, cu povestile noastre din SUA s-au alaturat americani…vai atat de americani erau. Aveau povesti interesant, erau in Peace Corps, si stateau 2 ani in Moldova ca sa-i ajute pe moldoveni, erau profesori, la scoli. Erau atat de destepti si open mind pentru niste americani, imi erau atat de dragi, si mi s-a facut iar dor de americanii mei din Ocean City. Inca ma mir ca au lasat SUA pentru Moldova, imi place sa zic ca intr-un fel sau altul vor sa “salveze lumea”, sa faca o schimbare in bine.
 I-am invatat ce inseamna sa bei vin fiert, le-am ascultat povestile, ei pe ale noastre. Un pic de America in Chisinau. 🙂
In a treia seara, pe langa toti astia, ni s-au alaturat inca 2 personaje. Gerry, un batran bulgar/englez, care au calatorit in 126 de tari, a fost manager la trupe tari din 1980, acum la batranete ca sa nu se plictiseasca sta cateva luni in tari din Estul Europei. A stat si in Romania vreo 5 luni. Era atat de inteligent, asteptam sa-si citim cartea lui autobiografica. Avea atatea povesti, stia cuvinte in romana,(vorbea 16 limbi), era acel om de la care aveai ce invata, si nu te plictiseai vorbind cu el.
Ultimul personaj, cel care mi-a dat de gandit cel mai mult, cel care mi-a confirmat ca poti sa fii destul de nebun incat sa faci ceea ce te face fericit. Chris, un biciclist in jurul lumii…Dupa ce 2 ani a facut turul Americii si al Europei, acum de 6 luni a pornit in aventura vietii lui, turul lumii din Franta, pana in Indonezia si de acolo se va urca pe o barca pana in Australia, care e destinatia finala.
Aici aveti link spre blogul lui pe care il puteti citi, precum si varianta lui despre seara de la Funky Mamaliga. M-a impresionat mult, mi-a dat de gandit. A lasat toate in urma ca sa-si urmeze visul, sa faca ceea ce-i place si-l face fericit. Intr-o zi va avea si el o carte despre viata lui, ca si batranul Gerry. Mie imi pare putin trist, abatut, incercam sa-l inteleg, el incerca sa ma convinga ca trebuie sa fac ceea ce-mi place. Chiar m-a sfatuit sa ma mai duc un an in SUA, atat cat sunt tanara pot sa fac. Cum zicea el “doar nu o sa fac turul lumii pe bicicleta la 40 de ani.”
Asa au fost zilele in tristul Chisinau, unde ne-am gasit locul nostru vesel, unde am baut vin fiert, am vorbit despre vise, iubire, calatorii. Toti eram intr-un fel sau altul nebuni, in felul nostru. Sunt mandra ca fac parte din categoria “nebuni”, din categoria celor “altfel”, care nu urmeaza cursul logic al vietii. Ei, bine dragii mei, acestia sunt oamenii care fac o schimbare in lume…oamenii care vor ramane in carti peste ani si ani.
PS: ne cerem scuze in mod public lui Ionut, pentru ca nu am mai ajuns la “ospatul” lui de Craciun pe stilul vechi. 😀
Articol scris in ianuarie 2014.